Informarea si protectia consumatorilor de energie electrica
20.03.2017ANRE protejează consumatorii prin intermediul monitorizării pieței de energie și are posibilitatea de a amenda atunci când companiile și-au încălcat obligațiile față de consumatori.
CE DREPTURI ARE CONSUMATORUL DE ENERGIE ELECTRICĂ ?
- să beneficieze de serviciul universal în condiţiile stabilite prin reglementările ANRE, dacă îndeplinesc prevederile specifice ale Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi încadraţi la această categorie şi să opteze pentru oricare dintre preţurile/tarifele aplicabile categoriei de clienţi finali din care fac parte;
- să opteze pentru orice modalitate de plată pe care furnizorul o pune la dispoziţie;
- să solicite operatorului de rețea (direct sau prin intermediul furnizorului) repararea sau înlocuirea grupului de măsură/contorului defect, în condiţiile reglementărilor în vigoare;
- să solicite modificarea cantităţilor de energie convenite în convenţia de consum, atunci când facturarea se face pe baza unei convenţii de consum, oricând consideră că i se va modifica consumul, cu condiţia ca noile valori să fie transmise cu cel puţin 20 de zile înainte de începerea intervalului de facturare respectiv;
- să solicite şi să primească de la furnizor şi/sau operatorul de rețea explicaţii privind elementele facturii;
- să primească, în scris, o ofertă de furnizare a energiei electrice;
- să primească toate datele pertinente privind consumul în mod nediscriminatoriu în raport cu costurile necesare pentru furnizarea acestor date;
- orice alte drepturi prevăzute de Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, de Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, de contractele încheiate sau de alte acte normative aplicabile.
afla mai multe ....
